Da. Lipsa unui contract scris nu înseamnă că o creanță este pierdută.
În relațiile comerciale, colaborările nu sunt întotdeauna formalizate printr-un contract semnat de ambele părți. Comenzile sunt transmise prin e-mail, produsele sunt livrate, serviciile sunt prestate, iar facturile sunt emise în baza operațiunilor efectuate.
Atunci când debitorul nu achită prețul bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, existența și întinderea obligației de plată pot fi dovedite prin alte documente: comenzi, facturi, avize de însoțire a mărfii, documente de recepție, corespondență electronică, confirmări de sold, dovezi ale plăților parțiale sau mesaje prin care debitorul recunoaște datoria.
Aceste documente trebuie analizate împreună, pentru a stabili ce au convenit părțile, dacă bunurile au fost livrate ori serviciile au fost prestate, ce sumă este datorată și când trebuia efectuată plata. Simpla emitere a unei facturi nu dovedește, în orice situație, toate aceste elemente.
O situație deosebit de relevantă este cea în care facturile au fost semnate sau acceptate la plată de debitor. În funcție de conținutul lor și de împrejurările concrete, acestea pot avea o valoare probatorie importantă și pot susține creanța chiar dacă între părți nu există un contract separat.
Există și situații în care legea impune o anumită formă pentru încheierea valabilă a contractului ori pentru dovedirea acestuia. De aceea, posibilitatea recuperării trebuie evaluată în raport cu natura contractului și cu documentele disponibile.
Un creditor care nu deține un contract semnat nu ar trebui să considere automat că suma nu mai poate fi recuperată. Primul pas este analizarea documentelor și a corespondenței, pentru a identifica dovezile obligației de plată și demersurile potrivite.